violent-woman

Discriminarea „pozitivă” – o perspectivă istorică

Conceptul de discriminare „pozitivă” (sau acțiune afirmativă), cel puțin în Europa și America de Nord, vine la pachet cu corectitudinea politică – sau mai precis cu acea parte a corectitudinii politice care se ocupă cu politica identitară1 (identity politics) așa cum era ea numită în anii ’80 ai secolului trecut în Marea Britanie și cum este ea numită și astăzi în cercurile academice europene. Problema cu implementarea acestui concept este că el devine invariabil un sistem de expropriere2 și o unealtă de control ideologic.

Acest aspect este mai mult de cât evident în toată Europa atât în mediul academic cât și în instituțiile statului și suntem sub riscul ca acesta să devină norma și în sectorul privat cât de curând3, asta dacă unii dintre noi nu se vor trezi între timp4.

„Cel ce-și uită trecutul e blestemat să-l repete.”

Pentru cei care n-au văzut și simțit totalitarismul pe propria piele sau pentru cei cărora istoria nu le stârnește prea mult interes în afară de ce-au învățat la școală, această idee de discriminare pozitivă li se pare una nouă, inovatoare sau chiar progresistă. Indiferent de părerea indivizilor despre conceptul de discriminare „pozitivă,” cei mai mulți vest-europeni și tineri români par să creadă că e un concept relativ nou – apărut undeva prin anii ’70. Totul bine până aici, atâta doar că acest concept este de fapt mult mai vechi.

După cel de-al Doilea Război Mondial, câteva țări au dispărut complet depe hartă (precum Ucraina, Estonia, Lituania, ș.a.m.d.) și alte câteva au căzut în spatele Cortinei de Fier în ceea ce s-a numit Blocul de Est. Blocul de Est a devenit mai apoi teatrul unui regim al terorii care a durat 45 de ani. Deși sunt în continuare români în viață care au trăit în acest regim, școlile noastre tac mâlc despre perioada comunistă. În școlile românești, istoria se termină în 1945. Din acest motiv, tinerii români de astăzi nu realizează cât de periculos (și deloc progresist sau nou) este conceptul de discriminare „pozitivă”.

Conceptul de origine sănătoasă

Imediat după 23 August 1944, Regele Mihai I al României a fost înlăturat și a fost instalat primul guvern comunist din România – guvernul dr. Petru Groza. Odată ajuns la putere, regimul a realizat că avea nevoie de legitimitate din partea elitei intelectuale întrucât Partidul nu avea o identitate ușor propagabilă într-un mod pozitiv maselor. Această nevoie de legitimitate era greu de îndeplinit de către elita intelectuală a țării întrucât cei mai mulți dintre intelectuali făceau parte din „elita burgheză și chiabură” după cum spuneau comuniștii și, pe cale de consecință, era deci foarte puțin spre deloc interesată să îmbrățișeze idealurile Omului Nou. Mai mult decât atât, majoritatea intelectualilor aparțineau unor școli de gândire care promovau pluralismul cultural5 și nicidecum barierele ideologice din ce în ce mai rigide impuse de noul regim peste tot și mai ales la nivelul discursului academic6.

Opțiunile pentru profesorii universitari erau clare: obediență sau dispariție prin felurite procedee de reduce la tăcere, începând cu concedierea și terminând cu arestul la domiciliu, internarea în sanatoriu sau chiar eliminarea fizică printr-un lagăr de tipul celui de la Râmnicu Sărat sau Sighet.

Printre primele instituții țintite de noul regim pentru reorganizare ideologică au fost universitățile. Prin urmare, universitățile din București, Cluj și Iași au fost supuse unui proces de purificare administrativă7.

Pe scurt, după noua Lege a Educației din 1948, noile principii ce aveau să stea la baza procesului de selecție a noilor studenți aveau să fie dosarul și originea sănătoasă a studentului.8.

Prin reglementări speciale, începute în 1948, 30% din locurile din facultăți erau rezervate copiilor de țărani și muncitori (proletariatul). Această mișcare a dus la o schimbare în structura socială a studenților pe măsură ce numărul de studenți venind din păturile foarte sărace ale societății a crescut și numărul de studenți din pătura burgheză a societății a scăzut9;10. Mai mult decât atât, pe măsură ce timpul a trecut, cotele au creascut și spre finalul regimului comunist, în anii ‘80, decizia a fost lăsată la latitudinea fiecărei universități în parte care însă alegea să admită doar studenți cu o origine sănătoasă ca să evite orice conflict cu oficialii Partidului sau cu presa controlată tot de Partid. Partea cu presa nu e deloc de neglijat. E de notorietate faptul că ziarul Scânteia, de pildă, dedica deseori articole largi despre organizații care nu se încadrau în tiparul dorit întru făurirea idealurilor societății socialiste multilateral dezvoltate.

La sfârșitul anilor ‘50 și începutul anilor ’60 conceptul de origine sănătoasă a fost generalizat pentru aproape întreaga societate. Principiile care au fost în mod agresiv promovate includeau „adevăruri de Stat” ce declarau colectivismul ca fiind în mod absolut superior individualismului, proprietatea colectivă superioară celei private și că toți oamenii sunt în mod absolut egali.

Ca să fim corecți, doctrina comunistă originală includea și așa numitul „materialism,” potrivit căruia faptele erau a priori mai importante decât sentimentele. Asta suna foarte bine până în momentul în care Partidul a început să-și fabrice propriile fapte pentru a se potrivi liniei de Partid (nu vă sună cunoscut?).

De asemenea, în finalul anilor ’40, era deja poziția oficială a Statului cum că fiecare persoană se comportă nu în funcție de considerentele sale individuale, ci în funcție de clasa socială din care provenea. Folosind acest „adevăr” cei care aveau origini ”nesănătoase” au fost trimiși la reeducare (vezi Experimentul Pitești11), în vreme ce cei cu o origine sănătoasă au fost promovați în poziții administrative și politice cât mai înalte fără a se ține cont de educația sau competența lor – astfel instituindu-se o practică ce a inversat total valorile la nivelul societății românești12.

Este discriminarea „pozitivă” de astăzi chiar atât de diferită?

Vedem peste tot în Europa și-n America de Nord cum diferiților indivizi li se neagă promovările sau alte privilegii câștigate pentru că au culoarea incorectă a pielii13. Nimeni nu-și alege sexul sau culoarea pielii, la fel cum nimeni nu-și alege familia în care se naște. Dar, la fel ca bolșevicii din anii ‘40 din România, noile elite corecte politic sunt mânate de această idee falsă cum că un individ se comportă în funcţie de „clasa” de care aparţine.

Instanțele europene decid deja în mod constant că misandria sponsorizată de Stat sau rasismul împotriva asiaticilor în numele ”diversității” e OK14 și că nu-i nimic imoral în asta15.

La fel cum o școală „capitalistă” sau măcar una „liberal-democrată” era de neimaginat în România comunistă – la fel stau lucrurile și astăzi în viziunea „progresistă” în care o școală de băieți e prin definiție „oprimatoare” și „exclusivistă” – în timp ce nu-i nicio problemă cu existența școlilor de fete sau cu serile femeilor în care virtutea de fi femeie asigură lipsa unei taxe pentru intrare. La fel ca-n România anilor ’40, stabilimentul ne promovează pe față o dihotomie inconsecventă de valori și comportamente.

Bolșevicii ne-au spus că „cultura majoritară indusă de burghezi e problema” și a căutat să schimbe asta prin forță brută. Regimul mânat de corectitudine politică de astăzi ne spune tot că problema este cultura majoritară16 și caută să schimbe asta prin coerciție socială și hârjoneală economică. Își poate cineva imagina câtă furie ar fi dacă un politician sudanez ar fi spus că problema Sudanului este majoritatea negroidă?

Uniunea Euroepană se mândrește cu o politică de „toleranță zero” în ceea ce privește violența împotriva femeilor17 și îndeamnă bărbații (și doar bărbații) să „vorbească deschis” împotriva violenței18 – însă îndemnul se referă doar la violența ce are loc împotriva celui mai puțin afectat segment al populației. Aceeași Uniune Europeană are o imensă durere-n cot în ceea ce privește violența împotriva bărbaților iar când totuși se deranjează s-o menționeze, atunci ea este caracterizată ca fiind o consecință a „masculinității hegemonice”19 sau alte baliverne sforăitoare și limbă de lemn din colecția de tâmpenii feministe care au prea puțină spre deloc legătură cu lumea reală.

Istoria se repetă pe o scară mai largă. Acum nu mai e doar Blocul de Est – ci cam toată Europa și America de Nord și Oceania și o mare parte din America de Sud. Și cu toate astea mulți încă sunt ferm convinși că aceste idei nu-s chiar atât de periculoase. Ei bine, istoria ne arată că aceste idei nu sunt doar alarmante, dar sunt deja dovedite că într-un final ele sunt mortale.

Surse:

1 http://www.ippr.org/images/media/files/publication/2011/05/Identity%20Politics%20and%20Public%20Policy_1765.pdf – Rick Muir, Margaret Wetherell – Identity, Politics and Public Policy – p. 9

2 http://www.academia.org/the-origins-of-political-correctness/ – Bill Lind – Originile corectitudinii politice: „Când unui student alb cu calificări superioare îi este respinsă admiterea la facultate în favoarea unui student negru sau de altă rasă cu calificări inferioare, studentul alb este expropriat. Discriminarea „pozitivă” ce are loc în întreaga noastră societate astăzi nu e nimic altceva decât un sistem de expropriere.”

3 http://www.avoiceformen.com/feminism/government-tyranny/eu-to-stamp-out-economic-freedom-in-the-name-of-feminism/

4 http://www.welt.de/wirtschaft/article118412204/Frauenquote-in-der-EU-steht-vor-dem-Aus.html (în limba germană) – Știre cu privirile la faptul că o serie de țări din UE se pregătesc să se opună propunerii Comisiei Europene care dorește să impună cote de gen forțate în companiile private.

5 http://www.inter-disciplinary.net/wp-content/uploads/2009/04/ikp2asandului.pdf – Gabriel Asandului, Teodora Ghiviriga, Laura Asandului – The condition of the intellectual élite in communist Romania. A historical perspective – p.2

6 Cătănuş, D., Regimul comunist din România şi problema intelectualităţii. 1956-1965. Intelectualii români în arhivele comunismului, Editura Nemira, București. 2006, p. 45-73.

7 ibidem 5

8 Cioroianu A., Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc. Editura Curtea Veche, București, 2007, p. 289

9 idem 5, p. 3

10 Anton, M., „Progresişti” versus „reacţionari”. Subordonarea intelectualilor. 1944-1955. Intelectualii români în arhivele comunismului, Editura Nemira, București, 2006, p. 23

11 http://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Pite%C8%99ti

12 http://www.ijhssnet.com/journals/Vol_1_No_13_Special_Issue_September_2011/5.pdf – International Journal of Humanities and Social Science Vol. 1 No. 13 Special Issue – September 2011, Falls Irina, PhD (Assistant Professor University of North Carolina at Pembroke School of Education) – Family and Child Education in Communist Romania: Consequences of the Duality of Values and Behaviors

13 http://www.campusreform.org/blog/?ID=4759

14 http://www.amren.com/features/2013/06/what-the-supreme-court-just-did/

15 http://www.nytimes.com/1997/11/12/world/european-union-court-upholds-affirmative-action-for-women.html – EDMUND L. ANDREWS – European Union Court Upholds Affirmative Action for Women, The New York Times, Published: November 12, 1997

16 http://youtu.be/1HNcLKj_USE – Sweden: Leading Social Democrat „The White Majority is the Problem.

17 http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/gender-violence/

18 http://www.euronews.com/2013/04/15/men-urged-to-speak-out-against-violence/

19 http://ec.europa.eu/justice/gender-equality/files/gender_pay_gap/130424_final_report_role_of_men_en.pdfThe Role of Men in Gender Equality – European Strategies & Insights (EU report) – p. 10

About Lucian Vâlsan

Polyglot, author and staunch non-feminist. Lucian Vâlsan serves as the European News Director and Multisites Operations Director for AVFM. He is also the founder and publisher of AVFM Romania, the host of AVFM Voice of Europe radio program and operates the video blog Freedom Alternative.

Visit My Website
View All Articole